sâmbătă, 14 septembrie 2013

Luni, 16 septembrie, prima zi de scoala! Emotie, sperante si responsabilitate.

Luni va fi prima zi dintr-un nou an scolar, un moment deosebit de emotionant, pentru noi toti, copii si parinti, deopotriva! Cine nu retraieste in fiecare toamna, sentimentul unic al primei zile de an scolar, cand, poate mai timizi, mai mirati sau curiosi, fiecare am pasit catre scoala, intaia data!! Si daca acum avem norocul de a avea, la randul nostru, copii, pe care sa ii vom conduce la gradinita sau la scoala, sentimentele revin in suflet cu atat mai intense. Ii privim si ne simtim atat de mandri de ei! Dar, dincolo de iubire si mandrie, traim sentimentul responsabilitatii fata de drumul si de toate sperantele lor. Ei trebuie sa ajunga mai buni decat am reusit noi sa fim! Ei trebuie sa fie mai vrednici, mai ambitiosi si mai impliniti, decat destinul ne-a dat noua sansa sa fim! Asta este cea mai tainica si mai aprinsa dorinta a fiecarui parinte responsabil: copilul sau sa se ridice mult mai sus decat a putut el sa razbata in viata! Pentru asta insa, SCOALA, INVATATURA (si intentionat am scris aceste cuvinte cu majuscule) reprezinta CHEIA SUCCESULUI! Din experinta mea de medic chirurg, de om, in primul rand, va spun acest adevar, in care am crezut foarte mult, la randul meu. Scoala deschide nu doar poarta catre implinirea profesionala, dar slefuieste spirite si da intelepciunea, fara de care, nu putem evolua in sensul cel mai frumos al cuvantului! 

    Asadar, le urez tuturor copiilor din Husi, din comunele arondate, din intreg judetul Vaslui, dar si de pretutindeni, mult, mult succes in noul an scolar! Multa sanatate, mult curaj si ambitie! Sa faca totul pentru a performa in studiu, chiar daca vor fi momente in care drumul li se va parea greu! O vorba inteleapta, nu degeaba spune: "Radacinile invataturii sunt amare, dar fructele ei sunt dulci". Pentru aceste fructe dulci ale invataturii trebuie sa indragim cartile! Sa fim convinsi ca in paginile lor se ascund adevaratele comori! Le mai urez, de asemenea, copiilor si parintilor, sa ii respecte si sa ii sustina pe , educatori, invatatori si profesori, pentru ca ei sunt cei care duc greul unui sistem de invatamant actual, stim cu totii, cam cu multe neajunsuri, cu destule probleme, in demersul sau de gasire a celei mai bune solutii pentru viitorul educatiei romanesti. Ei sunt cei care au rol de parinti in salile de clasa si merita toate recunostinta si respectul nostru, al tuturor. 
   
   In final, imi vine in gand un proverb al lui Heyde, ganditor si scriitor francez: "Deschide cartea, ca să înveţi ce au gândit alţii; închide cartea, ca să gândeşti tu însuţi". Mult succes, copii!
               
                                                           Cu deosebita consideratie,
                                                                       senator de Husi, dr. Nelu Tataru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu